N-am uitat

 Eu n-am uitat de unde vin

Din colbul alb înfierbântat
Pe care îl călcam senin
Când eram doar un mic băiat

Eu n-am uitat bunicii mei
Cei muncitori și zâmbitori
Ce mă primeau sub flori de tei
Senini ca cerul fără nori

Eu n-am uitat cârdul de gâște
Care plecau către scăldat
Gâscanii ce vroiau să muște
Când se-ntorceau pe înserat

Eu n-am uitat boii la jug
Ce trăgeau carele de lemn
Nici poarta curții cu un drug
Ce îi primea în mod solemn

Eu n-am uitat turma de oi
Ce trecea seara pe la poartă
Și nici berbecii cei de soi,
Ciobanii trecători prin soartă

Eu n-am uitat teiul măreț
Ce mă ningea cu flori de tei
Nici oamenii cei mai de preț
Ocrotitori ca niște zei

Unii mai sunt, alții au fost
Eu am crescut ca orice om
În viață mi-am făcut un rost
Am rădăcini ca și un pom

Mă bate viața ca un vânt
Odată calm odată dur
Cad clipele peste pământ
Și viitorul îl îndur.

Aș vrea să fiu la fel ca ieri
Dar sunt rigid și greu mă înclin
Aș vrea să am doar primăveri
Prin ierni să trec cu chip senin

Și știu că alții o duc greu
Căci soarta le-a adus poveri
Și nu pot fi așa mereu
Iubirile ce au fost ieri.

Privesc tăcut și resemnat
La cei ajunși la bătrâneți
De anii mulți ce-au adunat
De boli cum sunt împovărați

Aș vrea să pot ca să ajut
Dar rădăcinile mă țin
Trecutul a rămas trecut
Privesc la anii care vin.