La cules de
pietre ude, dintr-u rau imaginar
Am plecat din nou
devreme cand dadui peste-un barbar
Imi sparsese
geamul casei si parbrizul la masina
Un fasui cu dinti
rari mirosind a fas .asina
Sa gandit sa-mi
dea mesaj cu o prastie prosteasca
Sa-mi trimita in
parbriz piatra lui neomeneasca
Un barbar cu
coaie mici licurind de barbarie
Si-a facut pe
anu-n curs cea mai mare bucurie
A trimis din varf
de gard cu o prastie prosteasca
Un pietroi la
mine-n geam, doritor sa ma loveasca
Ne fiind acasa eu
si fiind doar o gradina
Cel mai mare
derbedeu a lovit ca o jivina
Ca un las cu ras
grotesc si cu ochii de bandit
A gandit ca daca
nu-s, poate face ce-a gandit
A uitat ca in
gradina, Domnul doarme linistit,
Si ca piatra lui
haina chiar in dansul a lovit.
A uita jivina
proasta ca nu-i loc de derbedei
Unde domnul face
casa cu gradina si alei.
A uita ca lumea
noastra e o lume de stapani
Unde curtea e
pazita si nu-i loc pentru nebuni
A uitat ca lumea
noastra construita cu mult har
E o lume peste
care nu poti trece ca barbar
A uita ca avem
vise construite din pamant
Si nu poti lovi cu piatra un astfel de legamant.